Subiect: Fabulă cu Toma Caragiu Mar Noi 10, 2009 9:21 pm
Fabulă
(sună telefonul) - Da... da eu... eu da... ce faci? Parcă l-am chemat pe Mateiaş. Bine, bine... (intră Mateiaş) - Să trăiţi. - Noroc Mateiaş! Ce faci? Îmi pare bine că te văd. Ia loc... ia loc... Mateiaşule, Mateiaşule... Cum îţi merge? - Bine. - Bine. - Bine, să trăiţi. - Eh... eşti mulţumit la noi. - Păi se poate, cum să nu fiu? La noi în intreprindere toată lumea este mulţumită. - Toată lumea... - Toată lumea... - Toată lumea, da... Câştigi bine? - Bine, dar e loc şi pentru mai bine. - Este, este! Văd că te descurci aşa... scri şi la presa locală. - Ah, încerc şi eu, amator ştiţi... - Amator?... Eşti, cum le spune ăstora... satiric. - Mai mult sau mai puţin. - Da, e na... satira e o armă, nu? - Păi da, e. - Este... şi dumneata tragi!... - Nu trag. Cum o să trag?... - Cum nu tragi, dar ce faci? - Scriu... - Scri... dar tragi... tragi, tragi, că de-aia e armă!... Spune mă maestre mă, de unde îţi alegi dumneata subiectele, de unde te inspiri, din viaţă nu? - Păi da... viaţa e sursa. - Da... viaţa e sursa, viaţa, aşa este... Uite să citim ce ai publicat dumneata ieri, fabula asta care a apărut... Aicea scrie aşa: elefantul, vrăbiuţa plus bursucul şi maimuţa, muncesc cu aprindere, la o intreprindere. La ce intreprindere? - Una imaginară... e fabulă. - Fabulă, fabulă măi maestre mă, dar unde baţi cu ea aşa?... - Nu bat nicăieri. - Nu baţi? - Sigur că nu bat. - Păi scrie aicea - vrăbiuţa e secretară, frumuşică şi sprinţară, iar director elefantul, care face pe... pe... - Verbantul... n-am găsit altă rimă, să trăiţi. - Dar parcă nu spuneai că scri aşa din imaginaţie, că viaţa e sursa... - Da, e... e... - E... dar de viaţa cui te legi dumneata? Cine este elefantul şi cine este vrăbiuţa? Hmm?! (intră secretara) - V-am adus mapa, la semnat. - Multumesc... Vrăbuiţa, eh? - Vai, dar cum pot să-mi permit să fac... - Păi de ce nu poţi să-ţi permiţi dacă e fabulă, eh? Şi dacă ea e vrăbiuţa... atunci eu... eu cine sunt?... - Vă dau cuvântul meu că... - Vai, stai, stai, stai... tovarăşul Mateiaş, stai să mai citim... Elefantul a avut de dat un raport cum a lucrat, câte alune avea în plan, câte a cules pe an, fildeş cât a folosit, cât a economisit... însă tot ce a raportat era binişor... binişor... umflat. Umflat nu cu pompa, ci cu... cu... - Trompa... n-am găsit altă rimă. - N-ai găsit altă rimă... da, da, da... în schimb dincolo ai găsit, i-auzi... să nu cadă-n disgraţie şi să ia o deco... o deco ce? - Vă dau cuvântul meu că nici nu m-am... - Da!... Lasă măi!... Îţi găsesc şi eu dumitale o rimă: foaie verde, drum de fier, mite paşte un trans... trans... - ...plant! - Ha, ha! Nu, nu, nu un transplant - un transfer. D'neata ai auzit de Vinţul de Sus? - ... - E, n-ai auzit dar o să faci fabule la Vinţul de Jos. Hai să citim mai departe... - Mai departe de Vinţul de Jos? - Nu, mai departe ce scrie aici... Vrabia dactilografă, a făcut o mică gafă. De la poartă a ciripit unui vechi şi drag iubit, un bursuc cu părul rar... un bursuc cu părul rar, din serviciul financiar, dar bursucul ameninţă că dă totul în şedinţă, poate un tigru o să apară din pădurea tutelară, bursucul aruncă bomba, şi elefantul îşi pierde... ce-şi pierde elefantul? - Trompa... n-am găsit altă rimă. - N-ai găsit... mă rog, mă rog, mă rog... să zicem că noi nu ştim cine este elefantul şi că nici nu ne interesează. Nu, nu ne interesează... Dar cine e bursucul? - Unu imaginar, unu care trăieşte în pădure... - Cum mă maestre mă? Cum mă maestre?... Lucrează la serviciul financiar şi trăieşte-n pădure... Cine te crede asta? Pe cine prosteşti dumneata?! Las c-aflăm noi! Aflăm noi imediat!! (sună soneria, intră secretara) - M-aţi sunat? - Da... fi drăguţă tovarăşa vrăbiuţă... eh, tovarăşa secretară şi cheamă la mine pe tovarăşul bursucul. - Pe cine? - Las' că şti dumneata. Bursucul cu părul rar din serviciul financiar. - Nu cunosc nici un bursuc. - Unu vechi, vechi drag şi iubit, care i-ai ciripit, bursucul care aruncă bomba ca să-mi taie mie... - Trompa... - Trompa, da... n-ai găsit altă rimă, da, da... n-ai găsit... cine-i bursucul? - Eu n-am ciripit nimic. - Cheamă-i la mine pe toţi de la financiar... văd eu care are părul rar! (intră trei bărbaţi cu părul rar) - Să trăiţi... - Să trăiţi... - Să trăiţi... - V-am invitat la o... discuţie amicală... este aicea şi prietenul meu Mateiaş. - Să trăiţi... - Dar spuneţi-mi vă rog aşa... când discutaţi aşa între dumneavoastră, dar sincer nu... ce porecle vă daţi? Uite, de exemplu, mie mi se spune elefantul, este Mateiaş? - N-am găsit altă... - N-ai găsit altă rimă, da... Vouă cum vă zice? - Ştiţi... când glumim, că mai glumim şi noi... - Dar numai în pauza de masă... - El îmi zice mie... - Cum? - Bursucul! - Pentru că şi el îmi spune mie... - Cum? - Bursucul! - Dar câţi bursuci sunteţi la servicul financiar?! - Noi trei şi o bursucă la caserie... - Păi bine mă maestre mă... de ce n-ai scris şi dumneata o fabulă mai clară... cum e boul şi viţelul. Ştiam cine-i boul, ştiam cine-i viţelul... ce mă fac eu cu atâţia bursuci pe capul meu? - N-am găsit altă... - N-ai găsit altă rimă!! Vă salut! - Să trăiţi... - Vă salut!! - Să trăiţi... (sună soneria) - Da... da... am înţeles, e bine... adică numai bine, sigur, sigur... o să vă aşteptăm cu plăcere, cu plăcere. Am aflat cine-i bursucul, în schimb vine tigrul de la pădurea tutelară, bursucul care aruncă bomba, ca să-mi taie mie... - Trompa... - E bună rimă, e rimă bună! E foarte...
CU: Toma Caragiu, Mircea Diaconu, Paula Rădulescu, Marius Pepino, Mihai Stoenescu TEXT: Dan Mihăescu, Grigore Pop, Octavian Sava, Aurel Felea